Leul

Andrada Fatu-Tutoveanu

Îi curgeau degetele prin iarba
ca si cum ar fi alergat.
Chema mirosul de putregai al somnului.
Animalul greu de cântece
mocnea cu mierea dintilor
încrustata în pielea groasa de pe spinare.
Puii de lei nascându-se unii pe altii
râzând cu dintii albastri
catre animalele care cânta cu capetele taiate.
soptesc noaptea portile
catre focurile ridicate din nisip alb.
Sângele curge în oasele feliate
ca niste matanii ridicate
în fum.
e ca si cum leii n-ar urla în tacere
iar aburul urletului n-ar mai lovi
din ce în ce mai tare în usile de tortura.
Leul coboara din ce în ce mai adânc
în apa
inspirând substante otravitoare.
Leul curata în tacere cu dintii
peretele rosu de carne
care se va deschide
în timp ce îi cresc
coame de apa moarta.
leul care cânta încet între fâsiile
piepturilor deschise ca niste cutii
te recunoaste ca pe o prada inexistenta
leul care îsi musca buzele
ca si cum cutitele nu i-ar creste
încet în crestet.
si ca si cum nu câmpurile l-ar fi ucis
si nu ar fi înghitit carne de frunze.
Leul priveste
copitele care lovesc aerul
bratelor care dorm în zobr
i se întind mâinile peste urechile
apelor acoperind tacerea cu degetele.