Memoria: madlena sau o ancoră de cuvinte? Privesc la Xanadu sau la tărâmul pierdut cu ambele capete ale ochianului : acel tărâm paradisiac făcut mai întâi din litere si din oameni intr-un inceput de vara plină de iluzii si disperare, un Xanadu pe care il regăsesc/recitesc si nu imi mai apartine. E apoi un taram Xanadu din soare si culoare, strabatut la toate orele zilei cu pasi care se temeau sa se opreasca ca sa nu ma trezesc, sa nu se evapore constructia fragila a visului si sa aud de undeva de departe: « Beware! »
