Prin spaţiul veneţian circula un aer asfixiant, maladiv, pe care spiritul artistic îl respira pâna la extaz şi de care se lasa învaluit, absorbit, pâna la limitele anularii voinţei, un aer care fascineaza şi care ucide. Frumuseţea, recuperata din spaţiul contemplativ al filosofiei platoniciene, este adorata într-o forma de autooglindire: artistul îşi vede valenţele interioare exprimate pe chipul desavârşit al celuilalt: „André Gide povesteşte o varianta a mitului lui Narcis aşa cum i-a narat-o Wilde şi cred ca în ingenioasa rasucire a mitului ovidian poate fi citita modificarea de percepţie artistica propusa de Oscar Wilde şi de generaţia sa: [...] <[1] E ceea ce raspunde Oscar Wilde însuşi când, întrebat de judecatori daca a adorat vreodata un barbat raspunde ca nu s-a adorat niciodata decât pe sine însuşi.
Moartea la Veneţia va depaşi planurile iniţiale, prin extensia problematicii abordate de la tragedia artistului la destinul unei întregi epoci a culturii europene, ajunsa în etapa finala. Thomas Mann e fascinat de destramare, de declin (decaderea lumii burgheze din care provine, de altfel): „scriu tot timpul istorii ale decaderii”[2], în care se produce „asocierea morţii cu rafinamentul estetic, cu muzica, cu marea”. Estetica morţii vine sa întregeasca aceasta fascinaţie a decadentismului: „dubla şi unica tema din Moartea la Veneţia: voluptatea trairii conexata tragediei creaţiei [...] arta şi moartea sunt complementare”[3].
„Imaginarul ce caracterizeaza Moartea la Veneţia este prin excelenţa unul al otravii, metafore ale substanţei ucigatoare ascunzându-se în primul rând în simbolistica spaţiala complexa, apoi în în tipul de frumuseţe şi de eros care se înscriu într-o zona a decadentismului, a detrucţiei. Forma desavârşita ascunde, precum Veneţia în apele şi aerul otravite, germenele morţii, iar spiritul clasic ce îl caracterizeza pe Aschenbach în perioada sa de maturitate îşi regaseşte în propria sa esenţa (Antichitatea greaca: platonismul) sâmburele de decadentism. Personajul sufera o transgresie de la apolinic la dionisiac, menţinându-se totuşi în perimetrul unei culturi asumate pâna la a o transforma în mod existenţial.
[1] Mircea Mihaeş, Narcis & Co. Oscar Wilde între oglinzi carnivore, apud Babeţi, Adriana, Dandysmul. O istorie, Editura Polirom, Iaşi, 2004, p.389
[2] Thomas Mann apud Ion Ianoşi, Thomas Mann, Editura pentru Literatura Universala, Bucureşti, 1965, p.25
[3] Ion Ianoşi, op.cit., p.26
Moartea la Veneţia va depaşi planurile iniţiale, prin extensia problematicii abordate de la tragedia artistului la destinul unei întregi epoci a culturii europene, ajunsa în etapa finala. Thomas Mann e fascinat de destramare, de declin (decaderea lumii burgheze din care provine, de altfel): „scriu tot timpul istorii ale decaderii”[2], în care se produce „asocierea morţii cu rafinamentul estetic, cu muzica, cu marea”. Estetica morţii vine sa întregeasca aceasta fascinaţie a decadentismului: „dubla şi unica tema din Moartea la Veneţia: voluptatea trairii conexata tragediei creaţiei [...] arta şi moartea sunt complementare”[3].
„Imaginarul ce caracterizeaza Moartea la Veneţia este prin excelenţa unul al otravii, metafore ale substanţei ucigatoare ascunzându-se în primul rând în simbolistica spaţiala complexa, apoi în în tipul de frumuseţe şi de eros care se înscriu într-o zona a decadentismului, a detrucţiei. Forma desavârşita ascunde, precum Veneţia în apele şi aerul otravite, germenele morţii, iar spiritul clasic ce îl caracterizeza pe Aschenbach în perioada sa de maturitate îşi regaseşte în propria sa esenţa (Antichitatea greaca: platonismul) sâmburele de decadentism. Personajul sufera o transgresie de la apolinic la dionisiac, menţinându-se totuşi în perimetrul unei culturi asumate pâna la a o transforma în mod existenţial.
[1] Mircea Mihaeş, Narcis & Co. Oscar Wilde între oglinzi carnivore, apud Babeţi, Adriana, Dandysmul. O istorie, Editura Polirom, Iaşi, 2004, p.389
[2] Thomas Mann apud Ion Ianoşi, Thomas Mann, Editura pentru Literatura Universala, Bucureşti, 1965, p.25
[3] Ion Ianoşi, op.cit., p.26
No comments:
Post a Comment