„Exilul nu echivalează cu o lăsare în urmă: memoria populeaza teritoriile interioare vidate, iar actul artistic recreeaza uneori utopic, alteori doar obsedant, spaţialitatea lunară în care exilatul încearcă programatic să îşi mimeze noi radacini. Pentru Luis Sepulveda, asa cum se întâmpla în linii mari cu întreaga generaţie obligata sa părăsească Chile, “a povesti înseamna a rezista”, rezistenţa individului în faţă în-depărtării. „Scriu – adaugă el – pentru ca am memorie şi o cultiv scriind despre ai mei, despre locuitorii marginali ai lumilor mele marginale, despre utopiile mele [...]. Scriu pentru că îmi iubesc limba şi în ea recunosc singura patrie posibila”, o patrie pe care exilatul o duce cu sine, teritoriu dinamic si reconfortant atunci când regasirea devine improbabilă, când patria reală îşi pierde contururile în spaţiul uitării ori nostalgiei. Singura întalnire care se realizeaza are loc într-o zona a nedefinitului, unde scriitura unifica, ca intr-un tărâm inventat, ţara din amintire şi utopia.
A te simţi străin începe (sau înceteaza?) cu a te simţi strain în propria patrie, o înstrăinare care determina exilarea sau cel puţin impiedica orice iluzie a întoarcerii. Exilul, spunea pictoriţa Emma Malig, e insular şi nu un teritoriu de coabitare, în care sa-i regasesti pe ceilalţi asemenea ţie. Dimpotriva, el ia forma unei harti intime, ostentativ asemănătoare cu o geografie reala, însa marcată de alte trasee, un pămant fracturat de oceane pe care scrie, ca în picturile lui Malig, naufragiu, depeizare. Întoarcerile sunt imposibile, relieful modificat, ca dupa o revenire dintr-o calatorie fantastică sau ca o paranteza în timp. Exilatul se intoarce si se regaseste într-o suspensie, atârna, ca în imaginea Aglajei Veteranyi, de păr, între emisferele imposibile ale unui spaţiu utopic. Nostalgia, spune I. Allende, ţine exclusiv de anii petrecuţi acasă, de familia care se confunda în minte cu patria, o stare care te locuieşte fara a fi percepută, ca o absenţă construită din cele mai neverosimile lucruri."
A te simţi străin începe (sau înceteaza?) cu a te simţi strain în propria patrie, o înstrăinare care determina exilarea sau cel puţin impiedica orice iluzie a întoarcerii. Exilul, spunea pictoriţa Emma Malig, e insular şi nu un teritoriu de coabitare, în care sa-i regasesti pe ceilalţi asemenea ţie. Dimpotriva, el ia forma unei harti intime, ostentativ asemănătoare cu o geografie reala, însa marcată de alte trasee, un pămant fracturat de oceane pe care scrie, ca în picturile lui Malig, naufragiu, depeizare. Întoarcerile sunt imposibile, relieful modificat, ca dupa o revenire dintr-o calatorie fantastică sau ca o paranteza în timp. Exilatul se intoarce si se regaseste într-o suspensie, atârna, ca în imaginea Aglajei Veteranyi, de păr, între emisferele imposibile ale unui spaţiu utopic. Nostalgia, spune I. Allende, ţine exclusiv de anii petrecuţi acasă, de familia care se confunda în minte cu patria, o stare care te locuieşte fara a fi percepută, ca o absenţă construită din cele mai neverosimile lucruri."
1 comment:
Text Andrada Fatu-Tutoveanu
Post a Comment