‚Polului masculin al „construcţiei unghiulare a [turnului] Eiffel” („austeră «carcasă » metalică”*, artă tehnicizată şi funcţională si semn al unei furor industriale dar şi simbol falic evident), îi corespunde la 1900 nevoia de a se exhiba, de a contura o de-plinătate şi o estetică hedonistă şi mai ales decadentă, termenul reprezentând formula obsesivă a momentului. Sfârşitul de secol e asociat estetismului şi extravaganţei, simbolisticii feminine şi celei orientale. Liniei drepte i se opune curba, solidităţii, fragilitatea „falsului”, a artefactului, expoziţia glisând, paradoxal, în faţa noului secol, către trecut, într-o mişcare de răsucire nostalgică dominată de „sentimentul pierderii şi de contemplarea relicvelor”*. Simbolul Expoziţiei, pereche antitetică, iată, a Turnului Eiffel, este o poartă „încrustată cu bijuterii şi mozaicuri, flancată de două minarete şi deasupra căreia se înalţa o statuie «subţire şi expresivă», numită Pariziana, destinată să întruchipeze modernitatea şi chintesenţa unui «Art Nouveau» [s.n.].”* E deci un simbol feminin şi orientalizant, dar şi, în mod programatic, efemer, spre deosebire de opera lui Eiffel.”
* citare Nicole Albert, Phénoménologie de l’Exposition Universelle de 1900, ou le Triomphe de la, [t.n.]
* citare Nicole Albert, Phénoménologie de l’Exposition Universelle de 1900, ou le Triomphe de la, [t.n.]
* imaginea: C Puyo, Femme assise, cca.1900, Médiathèque du patrimoine et de l'architecture)
Music: http://www.trilulilu.ro/aly_diana/601df7ed0dae4b
