Press, Propaganda and Politics: Cultural Periodicals in Francoist Spain and Communist Romania

             image by Andrada Fatu-Tutoveanu

Press, Propaganda and Politics: Cultural Periodicals in Francoist Spain and Communist Romania,
Edited by Andrada Fătu-Tutoveanu and Rubén Jarazo Álvarez. Cambridge Scholars Publishing
Details

Forthcoming 2013

SOVIET CULTURAL COLONIALISM CULTURE AND POLITICAL DOMINATION IN THE LATE 1940s-EARLY 1950s ROMANIA

© Astra.  Astra serie noua, Anul II (XLV), nr. 1-2 

Trames.AJournal of the Humanities and Social Sciences, 2012, 16(66/61), 1, 77–93

Abstract: The paper analyses the potential of a theoretical comparison between communism and colonialism, focusing on the cultural dimension of the Stalinization process in Eastern Europe. The paper applies this theoretical perspective to late 1940s-early 1950s Romanian culture in relation with the appropriation of culture by the communist regime within the late 1940s political and ideological shift in Eastern Europe. The approach uses as a background for its argumentation a theoretical debate which started 2001 and has continued until today (Chioni Moore 2001, Kovačević 2008), also reinterpreting on a series of theories developed during as well as at the end of the Cold War (Kulski 1959, Kolarz 1964, Horvath 1972, Katsenelinboigen 1990). The paper uses a series of conceptual tools such cultural transfer, cultural dependences, cultural identity, cultural export, which are applied for the first time to the Romanian culture.  

 

Andrada Fătu-Tutoveanu

 

Cuvintele mele plonjeaza

Cuvintele mele se arunca fara plasa, in vid

Tu, maniac, faci ordine intre bine si rau

La capatul lumii

Mis palabras se estan sumergiendo

Mis palabras se hunden en el vacío

Tu, maníaco, estas ordenando el bien y el mal

Al fin de mundo

Gemenii negri

Timpul plecarii corabiilor

Timpul marilor necunoscute

Catre taramurile unde traiesc dragonii

Timpul se va scurge de pe planetă

Voi mai gasi oare capatul lumii

Tu si cu tine, privindu-va fata in fata

Nerecognoscibili

Gemenii negri

Iubindu-va si urandu-va

Crestea noaptea in ploaie

Cand ai disparut din mijlocul timpului

Cand ti-ai pierdut contururile

naufragii

---

Iti scriu de la capatul lumii

Iti trimit ancorele

Iti trimit tacerea cea mai indepartata

De la capatul lumii unde nu exista timp

Unde gandurile mele au supravietuit glaciatiunilor

--

Ochii orbi care priveau in ochii tai imposibili

Ochii care au vazut gorgona—

---

eram oarba si invizibila

eram o data ca niciodata

eram cea mai tarana stapana asupra orasului

eram singuri, eram paraleli

eram imateriali

eram rataciti

navigam cu privirea aiurea

eram frumosi irepetabil

eram pe planete indivizibile

V. Insule si harti - flashbacks

Memoria: madlena sau o ancoră de cuvinte? Privesc la Xanadu sau la tărâmul pierdut cu ambele capete ale ochianului : acel tărâm paradisiac făcut mai întâi din litere si din oameni intr-un inceput de vara plină de iluzii si disperare, un Xanadu pe care il regăsesc/recitesc si nu imi mai apartine. E apoi un taram Xanadu din soare si culoare, strabatut la toate orele zilei cu pasi care se temeau sa se opreasca ca sa nu ma trezesc, sa nu se evapore constructia fragila a visului si sa aud de undeva de departe: « Beware! »

Insule si harti IV: Xanadu

Or a Vision in a Dream.

In Xanadu did Kubla Khan
A stately pleasure dome decree:
Where Alph, the sacred river, ran
Through caverns measureless to man
Down to a sunless sea.

...et in Arcadia ego...

Insule si harti III

Aceasta e povestea adevărata a insulei unde lucrurile nu aveau umbra, unde viața si moartea se priveau fata in fata: marea si cerul cele vii si piatra uscata de soare, piatra din care oameni mărunți si tăcuţi înălţaseră spatii protectoare, închise in ele însele si deschise doar înspre interior. Insula cu mai multe biserici si catedrale decât munți, străpungând cerul neverosimil. Insula care era toata o rugăciune in fata marii, insula pe care totuși in nopțile magice ale verii, la capătul drumului meu, apăreau demonii înarmați cu torţe.

Esta es la verdadera historia de la isla en la que nada tenía sombra, donde la vida y la muerte se miraban de frente: el mar y el cielo llenos de vida y la piedra seca por el sol, la piedra con cual hombres pequeños y silenciosos construyeron espacios de protección, cerrados en ellos mismos y abiertos solamente hacia el interior. La isla con mas iglesias y catedrales que montañas, atravesando como agujas el cielo inverosímil. La isla que era toda una oración frente al mar, la isla en la que – sin embargo – en las noches magicas de verano - al final de mi camino - los demonios aparecieron armados con antorchas.

Insule si harti II

Insule si harti

Toate hărțile fantastice trebuie sa se fi născut in camere sufocante – friguroase sau calde, nici nu contează – dar sigur camera mici si întunecoase. Așa am devenit si eu cartograf al unei insule paradisiace despre care nu mi-am putut imagina vreo culoare sau vreun contur, am avut numai intuiția ca va fi o insula a fericiților si am visat sa pot evada din cușca circulară ceasului de fiecare zi. Aceasta e povestea adevărată a Insulei, o insula pe care am inventat-o in zile friguroase si singuratice si mi-a ieșit mai calda si mai prietenoasa decât as fi putut-o visa. A fost un paradis pierdut dinainte de a-l vedea, apoi l-am trăit știind ca exista pentru a fi pierdut, un paradis imperfect in efemerul sau. Insula ca o bijuterie a străbunicii. Insula ca o delicatesa. O opera de arta calda si parfumata si verde si aurie. Florile de portocal si migdalii literaturii, dantelăria bisericilor, trăsuri adevărate. Un paradis de roman, in care eu, fata din cușcă, eram un personaj neverosimil.

Todos los mapas fantásticos deben haber nacido en habitaciones sofocantes - fríos o calientes, no importa - pero habitaciónes pequeñas y oscuras, sin duda. Así yo tambien me he convertido en un cartógrafo de una isla imaginaria sobre cual no podía maginar color o forma alguna, sólo tenía la intuición de que será una isla de los bienaventurados, y soñé que podría escapar de la jaula circular del reloj de todos los días. Esta es la verdadera historia de la isla, una isla que yo inventé en los días fríos y solitarios. Salio de mi imaginación más cálida y amigable de lo que podía soñarlo. Era un paraíso perdido antes de verlo y despue lo he vivido sabiendo que existe para perderlo, un paraíso imperfecto por ser efimero. La isla como una joya antigua de familia. Isla como un manjar. Una obra de arte cálida y fragante, verde y de oro. Azahar y almendros como de literatura, las iglesias con sus encajes goticos y carruajes de verdad. Un paraíso de novela, donde la mujer de la jaula era un personaje inverosímil.